Absolvent....

Au mai trecut încă trei ani... Trei ani de învățare, de cunoaștere, de distracție, de examene, de restanțe, de tot ceea ce caracterizează viața unui student departe de casă și de cei dragi. Singur într-o lume nouă, într-un oraș nou, într-o țară nou.... în totul necunoscut și care trebuie de explorat.

De la început mi s-a părut un chin și regretam de alegerea făcut. Mă căzneam și mereu mă întrebam: ”De ce nu am rămas acasă să învăț?”... Conflictul interior avea să crească tot mai mult și mai mult și mai mult..... datorită noilor prieteni și a primirii călduroase din partea facultății mi s-a mai diminuat din disonanță. Și acum după trei ani în momentele de melancolie mă gândesc și încerc să-mi imaginez cum avea să fie dacă nu făceam această radicală schimbare în viața mea.

Ce avea să fie dacă refuzam bursa și îmi continuam studiile începute?

O întrebare ce nu-și va afla mai niciodată răspunsul. O întrebare ce mistuie aproape pe oricine care a avut să facă alegeri de genul ăsta sau de alt gen: ”ce avea să fie dacă....?”. Mult poți să meditezi asupra acestei chinuitoare întrebări, ce nu te lasă în pace în orele de melancolie și dor de casă, de cei dragi.

Au trecu trei ani... Trei ani care m-au făcut mai independentă, mai puternică, mai încăpăținată, mai optimistă, mai bolnavă de dor, mai... mai... mai mult de cât am fost.

Acum nu mai sunt absolventa liceului, fata ce era cu capul în nouri. Visătoarea de altădată, ce mai mereu o găseai undeva pe acolo numai nu aici, nu mai este. Acum este o gânditoare melancolică ce se ascunde sub masca unei visătoare naive, care nu știe ce-i cu viața ei și nu știe ce să facă cu ea. Tristețea nu o caracterizează, dar mereu îi este alături chiar de nu se observă aceasta. Masca de visătoare ascunde orice firicel de tristețe, durere, dor. Însă în momentele de singurătate toate aceste sentimente se sculptează pe fața albă și îngândurată.....

Trei ani... Trei ani au trecut... Parcă mai ieri abia am ajuns, după vreo 500 km parcurși, într-un oraș necunoscut, plin de mister, cu doar trei amici, care pe parcurs mi-au devenit adevărați camarazi de breaslă pe care pot să mă bizui la nevoii și fericiri. Trei amici care pe parcurs s-au înmulțit, împărțit, adunat, scăzut. Amici ce uneori îmi deveneau prieteni, alte ori simple cunoștințe. Amici care mi-au fost alături la distracție, la necazuri, la fericire...

Trei ani... Trei ani departe de casă, pe care o vizitam doar în vacanță...

Parcă e prea puțin trei ani, mai simt nevoia de un al patru-lea an, care va scoate concluziile celor trei ani, care va pune cap coadă toate nelămuririle și toate planurile de viitor. Patru ani care... Din păcate sau poate din fericire ?!?!?! îs doar trei ani.

Trei ani pe care îi absolvesc!

Voi purta robă, tocă, eșarfă. Ce frumos! Sunt absolvent!!!!!!! Absolvent ce va fi singur la cursul festiv, care din cauza distanței va transmite fericirea celor dragi mai greu. Dar precum se spune: distanța nu e un motiv, dar e o scuză. Nu-mi va tăia din fericire acest mic detaliu, mă voi bucura din plin de această zi a absolvirii mele.

Trei ani au zburat de pară nu au fost. Trei ani ce vor rămâne în memorie ca anii ce m-au maturizat și m-au apropiat de familie.

Mă mândresc cu ceea ce am devenit!

Uraaaaa.... Sunt absolvent!

Fly

Vreau să zbor, vreau să ajung la nouri.... să alerg prin ei, să ma iau la întrecere cu avionul și păsările.... Vreau să sar pe nori.. să sar pe ei ca pe un pat puhav și moale... Vreau să mă pierd în ei, să respir aerul umed și încărcat de particule de apă îmbinat cu praf.... Vreau să-i sculptez, să le ofer diferite forme... Uite aici un ursuleț, vai nourașul ăsta e leit cățelușul meu.... uite acolo... acolo e o babă de zăpadă, iar în spatele ei un grup de copii ce se joacă....

Vreau să ajung norii, să-i pipăi, sa-i mângâi, să le fiu aproape, să-mi fie aproape....

Vreau... vreau... vreau... ... ... ...