...

Uneori ai senzația că plutești, ești confuz, nu ai chef de nimic, dar oricum ești fericit. Acest sentiment te inundă și îți atinge chiar și cele mai ascunse colțuri a sufletului.

Tu ești conștient de faptul că nu ai de ce să fii fericit: ai așa de multe de făcut dar nu reușești, ai probleme pe care nu le poți soluționa etc etc etc, dar tu tot fericit ești.

Involuntar zâmbești și trăsăturile feței se schimbă, redând feței o prospețime și o lumină de care singur te miri. Apoi prin lenea (ce te ține pe loc și nu poți să scapi de ea, de parcă ar fi un scai agățat de haină într-un loc sigur și neaccesibil ochiului) apar sclipiri de amintiri ce te readuc în vremea când nu avea multe pe capul tău, erai liber și visător: COPILĂRIA.

Pe câteva clipe fericirea se transformă în neliniște. Un sentiment de alertă și disconfort nu-ți dă pace, deoarece realizezi că de mult timp nu ai mai făcut șotii nu ai mai ieșit la plimbări noaptea desculț, nu ți-ai mai făcut de cap.... Multe mici chestiuțe care la momentul acela te făceau pur și simplu fericit, nebunatic, rebel. Însă un sclipici de bucurie îți mai rămâne, vrei din nou să simți acele senzații să zică lumea că ești nebun. De o dată ți se vindecă boala lenii, sari din pat cu o rază de speranță și cu ochii ca două ceape. Nu știi cu ce să începi, dar știi că totul va decurge bine. Te îmbraci repede cu ce apuci și în fugă ai zbughito din casă. Alegri pe străzi ca nebunu, respiri din greu aerul ce te liniștește și te îmbată cu o mai mare doză de fericire. Nu știi ce să faci, dar simți nevoia că trebuie să faci ceva.

Pe străzi lumea tot se rărește și se rărește, până rămân doar de ici colea câte unul, doi... Realizezi că e ora 2 noaptea, dar asta nu te oprește. Ajungi în parc, îl străbați cu o viteză pe care nu ți-ai imaginat niciodată că o poți avea. Ai ajuns în fața locului mult râvnit și căutat de atâta mult timp: Locul de joacă pentru copii.

Luna apare din nori și razele ei te apropii de leagăn, îl atingi îl admiri dar.... dar nu te hotărăști să te lași purtat de el. Un vânt plăpând și cald îți atinge obrajii. Fără a sesiza te așezi pe leagăn și începi să te pierzi prin trecut. Aluneci încet încet încet prin noaptea plină de lumina lunii, prin amintirile ce te fac să zâmbești involuntar. Leagănul prinde viteză și te ridică tot mai sus și mai sus în aer. Iar tu râzi în hohote și nu te poți opri. Alergi prin văzduh, atingi luna și stelele cu ajutorul leagănului. Te pierzi, te regăsești, nu te mai poți opri. ”Ce bine e să fii copil!” exclami într-un târziu. Și îți promiți că nu te vei despărți de copilul din tine, îl vei păstra într-un loc special, unde vei evada mereu când vei simți nevoia de a te detașa de lumea reală, de a te despărți, chiar de e pe o perioadă foarte scurtă, de toate problemele existente și neexistente.

Ce bine e să fii copil...

Insomnie....

Din toate colțurile casei se aude un sunet ciudat... Hmmmm oare ce să fie??? Peste ceva timp realizez că a fost ceasul ce prevestea miezul nopții. Însă somn nu am, nu vreau să dorm creierul îmi lucrează de parcă aș rezolva o problemă dificilă. Hotărăsc să nu mă impun să dorm. Mai zăbovesc puțin, poate totuși ajunge Moș Ene și la genele mele.

Așa e ciudat somnul asta: când vrei să dormi nu poți dormi, însă când nu trebuie să dormi taman atunci te găsește să-ți dea iscoade.

Nu mi-e somn, dar așa de tare vreau să dorm, să evadez în lumea visului acolo unde totul poate deveni realitate. În vis poți deveni oricine ți-ai dori, îți creezi lumea ta în care poți evada în fiecare noapte. În seara asta voi fi regină, iar regatul meu va fi pe o insulă în mijlocul oceanului.... Apele limpezi și jucăușe vor scălda nisipul auriu, iar pescărușii se vor juca în razele soarelui, ce străbat pădurea plină de mister. Noaptea regatul e învăluit de pânza străvezie a luminii lunii, iar insula capătă un peisaj cu totul diferit de cel a zilei. Răsăritul și apusul sunt două extreme, dar care așa de multe au în comun. În ambele cazuri cerul, care de obicei e senin și albastru, capătă toate culorile curcubeului dintr-o dată. Mâine vreau să fiu o pasăre. Să zbor sus sus sus în nori, să mă pierd în ei, să rătăcesc prin stele... Să colind pământul în lung și lat.

Ce frumos e visul! Ce frumos e să poți visa!!!!

E ora 2:00, somnul tot nu-mi vine... ce păcat!

Degrabă vor cânta cocoșii, dar eu... eu nu am somn!

Ciudat lucru, aproape mereu când îți dorești ceva nu ai parte de el pe moment, doar peste ceva timp...

Ce muzică plăcută se aude în boxe... te cheamă te strigă te îndeamnă să pleci la somn!!!!

Vreau să-mi zică cineva povești, să-mi cânte un cântecel. Iar eu sub vibrațiile vocii line, melancolice, gingașe să adorm fără să realizezi aceasta.

Vise...

Ce este prietenia???

În DEX găsim următoarea definire: ” PRIETENÍE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.”

Interesantă definiție. Oare așa să fie?????

Uneori prietenii nu prea au o atitudine bună-voitoare unul față de celălalt. Se trădează, construiesc intrigi....

Însă sunt și alții care se ajută la nevoie, te sprijină când ai nevoie, te poți adresa lor mereu și la bine și la rău. Prietenii adevărați mereu îți sunt alături, în orice situație!

Cel ce e în preajma ta doar atunci când ți-e bine, nu prea se poate numi prieten. E doar un laș ce profită de succesele altora.

Fii atent când îți alegi prietenii, mai bine să ai un prieten dar să fii sigur că te poți baza pe el în orice situație, decât să ai o groază de prieteni care doar profită de tine.

Dor nebun de casă...

După toate evenimentele care s-au petrecut mi s-a făcut un așa dor de casă..... E un sentiment ce te macină, îți dă o senzație de moleșeală, nu vrei să faci nimic, ai lenevi chiar toată ziua....

Și vremea asta... ufffff mă deprimă. Plouă, e frig brrrrrrrrrrrrr. Asta e toamna, nu mai apare așa des soarele care îți dă o senzație de protecție, liniște și echilibru sufletesc... Acum ai mereu senzația de stres și somnolență....

Vreau acasă lângă cei dragi!

Mii dor de serile petrecute în bucătărie discutând diferite teme interesante..... mmmmm simt mirosul ceaiului, ce aburește așa de fin și te încălzește și te inspiră pentru discuție!

Mă simt așa de singură...

Am un dor nebun de casă, dor de voi dragii mei.

Abia aștept să iau vacanță și să vin la voi. Să sărbătorim Crăciunul și Noul An împreună. Să facem toate pregătirile pentru sărbători și să bem ceaiul ”provocător” de discuții.

Doliu...

În data de 7 noiembrie s-a stins din viață Secretarul General al Uniunii Naționale a Tinerilor Basarabeni din România (UNTB), Andrei Savciuc, în urma unui tragic accident de pe șoseaua București – Pitești.

Andrei Savciuc a fost cel care a sprijinit și promovat interesele basarabenilor în România. Andrei este respezentantul unei noi generații ce a venit să promoveze imaginea Republicii Moldova. El și-a dedicat viața unui scop nobil – de a construi puntea de legătură dintre cele două maluri ale Prutului.

Tinerii moldoveni își exprimă sincerele condoleanțe familiei și prietenilor lui Andrei Savciuc, exprimandu-și admirația față de personalitatea lui și îi mulțumește părinții pentru aportul pe care fiul lor l-a adus comunității noastre.

Andrei a fost un sprijin care a știut să ne îmbărbăteze când a fost cazul, un fiu care a putut sa fie mândria părinților, un om care a știut să iubească, un bărbat care a fost capabil să înfrunte cu demnitate obstacolele vieții. El este, într-adevăr, un model demn de urmat și un prieten a cărui pierdere doare. Iar durerea aceasta va sângera în timp, ca simbol a unei răni ce nu cicatrizeaza.

Andrei a fost un aprig luptător și militant al ideii de consolidare a tinerilor basarabeni ce-și fac studiile în România, iar noi vrem cu tot dinadinsul să continuăm tradiția pe care el a tins s-o implementeze în rândurile noastre.

Fie-i memoria eterna…

Să fie oare chiar epidemie???

Auzi din toate colțurile ”gripă gripă, iar s-au depistat cazuri de îmbolnăvire cu noul virus AH1N1” etc etc etc.

Care nou virus??? Care epidemie???

Trezirea!!!!!!

Noi suntem de vină, ”noul” virus nici nu poate fi numit noul, pentru că acest virus a existat mereu, doar acum a suferit o mică mutație și ghiciți din cauza cui ?!?!?! Corect: A noastră! Noi suntem cei care am provocat această mini epidemie. Cu toate toxinele ce sunt eliminate în atmosferă, cu toate prostiile din Fast Food-uri pe care le numim ”mâncare” și multe alte chestii mărunte care au fost complice la mutația simplei gripe în ceva puțin mai grav.
Încă ceva: Panica e prima pe listă care face ca virusul să capete putere.
”Vai tușesc puțin mai sec am gripa AH1N1; vai a tușit cineva sper mine plec la medic să vad dacă nu cumva am căpătat noul virus de gripă” etc etc etc...
Sunteți manipulați fără a vă da seama de aceasta. Vă insuflă situația de panică. Chiar nu realizați aceasta???!!!

Vă dau un mic exemplu, care a fost real. S-a întâmplat chestia aceasta în mult prea iubita noastră Americă, mai bine spus SUA. La o emisiune extrem de populară prezentatorul mai în glumă mai în serios a spus ceva de genul: ”Avem rezerve de hârtie igienică până în anul cutare”. Efectul: Lumea panicată că nu va mai avea hârtie igienică, a 2-a zi a plecat la magazine și au cumpărat toată rezerva de acest produs. Concluzia: spusele prezentatorului s-au adeverit, doar puțin mai devreme din cauza panicii create în rândul poporului.

Mult contează mass-media, ea este veriga dintre om și informație, însă de multe ori acestă verigă ne dezinformează rău de tot.

Sunt total de acord trebuie să fii prudent și să ai grijă de sănătatea ta, să pleci la medic să te controlezi etc etc etc. Dar nu face din țânțar armăsar. Mai calmați-vă spiritele. Totul e trecător, aduceți-vă aminte de gripa aviară și atunci veți înțelege ideea și indignarea mea referitor la virusul AH1N1.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Emoții!

Mulți se întreabă: ”Oare moartea e un început sau sfârșit?”.

Majoritatea când avem stare melancolică începem să filosofăm, chiar de nu suntem filosofi, despre viață, esența vieții, viață vs moarte.... Uneori chiar începem să medităm și în momentele dificile ale vieții, atunci când ne părăsesc persoanele dragi, când avem vrun eșec etc etc etc.

De ce nu apar așa întrebări când avem succese?????
” Orice zi este o mică viață - orice deșteptare și sculare o mică naștere, orice dimineață o mică tinerețe, orice culcare și adormire o mică moarte. Căci mersul vieții e departe de a fi numai fapta noastră, ci este produsul a 2 factori: a șirului întâmplărilor și a șirului hotărârilor noastre, care se țes unele în altele și se modifică unele pe altele.” Arthur Schopenhauer, filosof german.

Apusul de asemeni îl punem numi o mică moarte a planetei, iar răsăritul - mica naștere. Majoritatea lucrurilor au opusul lor: bine - rău, alb - negru, băiat - fată etc etc etc.

De ce să ne stâlcim neuronii cu diferite întrebări fără răspuns??? Sau întrebări ale căror răspunsuri dau naștere la alte întrebări???

Recunosc e destul de amuzant și în acest mod îți poți omorî plictiseala mai repede. Dar e așa de stresant, în același timp, deoarece nu găsești răspunsuri...

Mdaaaaaa.... Ne complicăm viața fără a observa aceasta. Aș vrea să fiu din nou copil. E așa de inocent și are o gândire limpede, la toate întrebările îți poate găsi răspunsuri. Niște răspunsuri destul de logice și ușoare la care, din păcate, maturii nu se gândesc, pur și simplu pierdem această capacitate.

Ce trist....... Viața este egoismul omului, iar moartea.... moartea e pierderea egoismului!

Concluzia: Nu pierde timpul aiurea... Profită de el și trăiește viața la maxim. Deoarece trăim pentru a învăța să murim frumos!

Știință

Cine poate să-mi explice:

”De ce culoarea șamponului, săpunului, pastei pentru dinți etc etc etc e coloră, însă spuma făcută de acestea e mereu albă?????”

Aceasta nu-mi pot explica. Cum poate să fie așa ceva?? Din ceva color să iasă ceva incolor sau mai bine spus: alb ...

Aveți idee ceva??? Luminați-mă vă rog.